Dosarul medical al lui Schumacher, oferit la prețul de 50.000 de euro de „Kagemusha”. Poliția are un prim indiciu în acest caz

Dosarul medical al lui Schumacher, oferit la prețul de 50.000 de euro de Kagemusha. Poliția are un prim indiciu în acest caz
Publicat: 07/07/2014, 15:12
Actualizat: 06/02/2019, 10:42

Potrivit cotidianului Dauphine Libere, firma respectivă, cu sediul în cantonul Zurich, a fost contactată în zilele dinaintea transferului lui Schumacher de la Grenoble la Lausanne, pentru a se analiza posibilitatea transportării fostului pilot cu un elicopter închiriat de la această societate. Conform procedurilor, o versiune a raportului medical a fost transmisă unui medic care colaborează cu firma elvețiană și însărcinat cu adaptarea echipamentelor medicale din elicopter în funcție de situația pacientului. În cele din urmă, s-a renunțat la varianta transportării lui Schumacher cu elicopterul, iar germanul a fost dus la Lausanne cu o ambulanță. „Aceste elemente nu semnifică însă că medicul este cel care a încercat să negocieze vânzarea dosarului. Ar putea fi vorba și de unul dintre apropiații săi sau de angajați ai firmei ce închiriază elicoptere”, menționează ledauphine.com.

Septuplul campion mondial de Formula 1 a fost spitalizat timp de peste cinci luni la Grenoble, după un grav accident de schi, suferit în decembrie 2013, la Meribel. Germanul a fost transferat de la Grenoble la Lausanne în data de 16 iunie.

Parchetul din Grenoble a precizat că ancheta în acest caz a fost preluată de autoritățile elvețiene. Numele firmei de elicoptere nu a fost precizat.

O anchetă este în desfășurare în Franța, Elveția și Germania pentru identificarea persoanei care a furat raportul de 11 sau 12 pagini, în care se sintetizează situația lui Schumacher.

O persoană care s-a prezentat drept „Kagemusha” (n.r. – numele unui film al lui Akira Kurosawa) a contactat mai mulți jurnaliști francezi, elvețieni și germani pentru a încerca să le vândă raportul medical al lui Schumacher în schimbul a 60.000 de franci elvețieni (aproximativ 50.000 de euro). Pentru a demonstra că se află în posesia documentului, „Kagemusha” a furnizat o parte din raportul medical.

Contactat de vânzător, cotidianul german Bild a dat publicității acest caz. Jurnaliștii de la Bild au anunțat-o pe reprezentanta lui Schumacher, Sabine Kehm, că au fost abordați de „Kagemusha”și i-au transmis documentele primite de la acesta.

Spitalul a luat măsuri stricte pentru protejarea dosarului fostului pilot, interzicând personalului să îl consulte prin rețeaua internă de calculatoare. Versiunea pe hârtie a dosarului a fost înregistrată sub diverse pseudonime, între care și „Jeremy Martin”.

În iunie, conducerea spitalului din Grenoble a anunțat că în urma unui audit intern s-a stabilit că sistemul său informatic nu a fost atacat. Intrarea în camera lui Schumacher era protejată nonstop. În prima parte a perioadei de spitalizare, un jurnalist german deghizat în preot a încercat să intre în camera lui Michael Schumacher. Mai multe persoane au încercat ulterior același lucru.

Fostul pilot german de Formula 1 Michael Schumacher a ieșit din comă după accidentul suferit la schi și a părăsit spitalul din Grenoble, a anunțat, la 16 iunie, purtătorul de cuvânt al familiei, Sabine Kehm. Schumacher a fost transportat la un spital din Lausanne.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...